Luminita Comșa Boerescu

 

Pentru cinematografia romanească contemporană, regizorul, scenaristul și producătorul Cornel Gheorghiţă s-a dovedit a fi, încă de la primul său film de lung metraj, Europolis (2010), un cineast ce-și propune să dezvăluie continuu diferențele și similitudinile dintre spiritualitatea celor ce trăiesc în spațiul european occidental, versus spiritualitatea celor ce trăiesc în spațiul mioritic, dar și ceea ce îi definește pe acești oameni, din punct de vedere poetic, filozofic, moral sau sentimental. Sunt locuitorii celor două lumi spații capabili să se înțeleagă, să coexiste? Se mai pot pune astfel de întrebări în zilele noastre? Sau difernțele sunt dramatice? Artistul și-a continuat demersul și în următoarele sale filme artistice: Cripta(2014) și Epava (2019). Realitatea de zi cu zi, cultura și educația, experiența îndelungată de profesor la Universitatea din Toulouse și la Ecole Nationale Supérieure d’Audiovisuel, i-au fost un suport puternic în realizarea filmelor sale, asemănătoare, aparent, ca premiză - toate pornesc de la pretextul unor călătorii, dar care devin, pe parcusul derulării filmelor,  experiențe dramatice unicat,  de neuitat,  dar și adevărate ˝Jocuri cu moartea˝ , când comice , când triste...

Noul său  film- MIREASA MORTULUI, e ancorat, de această dată,  în universul închis, ca într-o  tragedie antică, dar pestriț, adesea grotesc, al  unui sat românesc din zilele noastre; izolat, parcă suspendat în timp, datorită credințelor și obiceiurilor străvechi, legate de cei plecați dintre cei vii, locul e spațiul  unor întâmplări bizare, cărora localnicii, oameni simpli, le dau o intrepretare mistică proprie, paranormală sau hilară... Este un loc din care pare că s-a inspirat și Mircea Eliade, cu o  lume ce îmbină realul cu fantasticul,  bizarul cu romantismul,  laicul cu religia și pe care regizorul încearcă să o descopere, străduindu-se să nu  piardă niciun  secret, niciun mister!  Un tânâr cineast francez, sosit aici din Franța, pentru a-și ajuta un prieten să termine, în locul unui alt coleg, care s-a ˝îmbolnăvit˝, brusc, de....deochi (!?), un film documentar, triptic despre nuntă, botez, moarte, este prins în vâltoarea evenimentelor din sat, dar și în mrejele unei iubiri cu Irina, o fată mută. Considerată de cei din jur ˝frumoasa care aduce necazul˝, ea mai aduce cu sine, inconștient, misterul pasiunii, puritatea onirică, și, mai ales, pericolul unor conflicte nebănuite. ˝Cât or mai sta franțujii ăștia pe la noi?˝,devine, cu timpul, leit motivul acțiunii; este ceea ce mereu întreabă oamenii din sat, cei care, la cârciumă, formează un adevarat viu și colorat cor antic autohton, cu personaje bine conturate, dar și ușor de armonizat. Tot ei își răspund: aici găsesc obiceiurile ˝ cu colaci, vârcolaci, vrăjitoare, strigoi, cu colive, cu sarmale˝, în timp ce ,˝acolo˝ în occident,˝primești mortul, gata, în borcan˝! Ca să aflăm cum se va sfârși aventura francezilor în acest loc populat de oameni dominați de credințe în vrăjitoare, ghicitoare, blesteme, farmece, premoniții, viața de dincolo, moroi, dar și de răutați, gelozii, pasiuni ascunse și animale sălbatice, regizorul învăluie, pe nesimțite și cu abilitate, deliberat voalată, firul narativ în jurul spectatorului, astfel încât acesta nu știe când e prins în vrăjitoria poveștii..., al cărui suspans autorul îl dozează ca un alchimist priceput! Detaliile și simbolurile armonizate inteligent, completează povestea, dar  și identitatea personajelor. Irina, fata care vorbește prin gesturi și scris, este fascinată de aparatul de filmat, pe care îl mângâie discret, conștientă parcă de forța acestuia de a crea o nouă formă de exprimare, cea cinematografică....; tot ea curățând mere, îi întinde iubitului unul, ca o Evă adevărată și ca expresie a tentației eterne.... Atmosfera și dramatismul narațiunii sunt inteligent potențate de imaginea semnată de Silviu Stavilă, Alex Dobre și Javier Ramos. Secvența onirică în care Irina se apropie de un păun și care amintește de un poem suprarealist, în care luminile par că se  diluează ca într-o curgere de ape, secvența incendiului, total opusă celei dintâi, dar la fel de atent lucrată, sunt doardouă exemple despre felul în care a fost gândită concepția imaginii și luminii în acest film. Foarte bine gândită este și ilustrația muzicală. Montajul imaginilor e realizat urmărind atent, armonizarea, ca ritm, cu ritmul frazelor muzicale, iar alternarea unor lucrări simfonice cunoscute (Vivaldi, Ceaikovski) cu muzica tradițională creează accente puternice, cu un surprinzător impact emoțional.  Fără îndoială, o contribuție importantă în definirea bizarului univers evocat de acest film o au  actorii. În mare parte, toți își duc la bun sfârșit misiunea conturătii unor portrete dintre cele mai credibile, dar unii dintre ei realizează adevărate portrete medalion. Prin autenticitate, minuțiozitatea aducerii fascinante a detaliilor în prim–plan, cu efect suprinzator, aceste ˝caractere˝ locale, create de ei, sunt viabile, când comice, când triste, fascinante prin tragismul micimii lor pe acest Pământ. Ion Spadaru Mihai Gruia Sandu, Alexandru Georgescu, Ioana Crăciunescu, Victoria Cociaș, Liana Mărgineanu, Teodor Dinulescu, Mircea Andreescu completează un univers pe care, Caragiale l-ar fi inclus fără doar și poate în lumea despre care îi plăcea să spună, când o privea:˝Simt enorm și văz monstros˝!