Când eram puști, obișnuiam să-mi petrec vacanțele la bunicii mei din Soveja -Vrancea. Bunicul era preot și avea biserca pe un deal, între două sate. Era în mijlocul unui cimitir înconjurat de brazi. Adesea ne  jucam de-a v-ați ascunselea printre morminte, clopotniță sau în interiorul bisericii. Acolo, așteptând singur în tăcere, să fiu găsit de prietenii mei, mă uitam la frescele pictate pe pereți. Eram impresionat de fețele străinilor care se uitau tăcuți la mine. Poveștile lor cu sfinți, îngeri, diavoli și alte personaje necunoscute, mi le spunea bunicul seara înainte de culcare. Erau imagini care mi se păreau că aparțin unei alte lumi. Mai târziu, m-am întrebat de ce acești țărani, care își petreceau întreaga viață lucrând pământul, îngrijindu-se de animale, veneau în fiecare duminică să asculte  Sfânta Scriptură, înconjurați de  frescele, de icoanele, încremenite în fața lor. Care era legătura dintre aceste două lumi?  

​

Mă mai întreb și acum.