„Dorința divertismentului, a amuzamentului, a distracției a râsului este o dorință legitimă a naturii umane. Putem și trebuie să-i oferim tot mai multe satisfacții artistice și, în același timp, trebuie să facem din divertisment un instrument de educație colectivă, fără constrângeri sau îndrumări nedorite. În prezent, în acest domeniu, cinematograful reprezintă un instrument care le depășește cu mult pe toate celelalte. Această invenție uimitoare a pătruns în viața omenirii cu o rapiditate nemaiîntâlnită până acum. În orașele capitaliste, cinematograful face acum parte din viața de zi cu zi la fel de mult ca baia publică, magazinul universal, biserica și alte instituții necesare, fie că sunt sau nu lăudabile [...]. Cinematograful concurează cu cârciuma, dar și cu biserica. Iar această competiție poate deveni fatală pentru biserică, dacă vom accentua separarea bisericii de statul socialist printr-o alianță a statului socialist cu cinematograful.... ...] Cinematograful nu are nevoie de o ierarhie diversificată, nici de veșminte împàunăte etc.; îi este suficient un cearșaf alb pentru a da naștere unei teatralități mult mai convingătoare decât cea a bisericii, a moscheii sau a celei mai bogate sinagogi, cea mai familiarizată cu experiențele teatrale laice. În biserică, este prezentat un singur "act", întotdeauna același, în timp ce cinematograful va arăta că în cartier sau peste drum, în aceeași zi și la aceeași oră, au loc Paștele păgân, evreiesc și creștin. Cinematograful distrează, educă, captează imaginația cu ajutorul imaginii și înlătură nevoia de a merge la biserică. Cinematograful este un rival periculos nu numai pentru bistro, ci și pentru biserică. Acesta este instrumentul pe care trebuie să-l stăpânim cu orice preț!”                                                                                                                       Leon  Trotsky