Călin Stănculescu
În căutarea rădăcinilor
Cel mai recent film semnat de Cornel Gheorghiță, Mireasa mortului, evocă într-o spectaculoasă poveste experiența unor cineaști francezi, sosiți în România pentru a înregistra pe peliculă câteva dintre marile sărbători de trecere, cum ar fi nunta, botezul, înmormântarea.
Proiectul lui Sylvain (evacuat rapid din film din cauza unei necunoscute maladii) va fi dus mai departe de fotograful Martin, care sub direcția lui Jacques va trebui, la modul documentar, să finalizeze un triptic definitoriu pentru obiceiurile românești.
Prezența francezilor într-un sat de deal românesc, ale cărui locuitori sunt mai degrabă conservatori, hâtri sau oportuniști, fericiți cu orice ocazie de câștig, nu este un motiv de fericire.
Locuitorii satului socializează intens, personajul-gazdă Iacob (excelent interpretat de Ion Sapdaru) devine inițiatorul unei făcături, o înmormântare falsă menită saă completeze filmul etnografic inițiat de cineaștii francezii . Dincolo însă de evenimente, în film, apar firesc trimiterile la superstiții ancestrale, la obiceiuri seculare, la credințe mai vechi decât religia creștină.
Un exemplu seducător, propus de cineast, este mărturia femeii- victimă a moroiului (aici un rol de referință pentru minunata actriță care este Victoria Cociaș).
Secvență-cheie pentru înțelegerea situării exacte a superstițiilor străvechi față de credința creștină dialogul victimei moroiului cu fixeurul echipei de filmare demonstrează coexistența celor două forme în conștiința sătenilor.
Referințele la deochi (vezi boala ciudată a lui Sylvain, inițiatorul proiectului), un nou dialog revelator cu Didina, cea care dă în bobi, cu evidente câștiguri pecuniare, prezența miresei mortului la falsa înmormântare (Irina muta satului, fiica adoptată de Iacob, îndrăgostită de Martin) sunt tot atâtea argumente pentru remanența credințelor străvechi în universul satului românesc.
Nici povestea de dragoste evocată de cineast în film nu va avea un happy end convențional, amprenta tragică a relației Irinei cu Martin fiind înregistrată într-o cheie realistă apropiată de obiectivitatea documentarului. De altfel, finalul filmului este prevestit cu destulă claritate din dialogul cineaștilor francezi cu mânuitoarea bobilor ce sugerează, vestesc cu o poetică aură de mister un viitor incert greu de descifrat de către profani.
Cornel Gheorghiță nu idealizează lumea satului, după cum nici deontologia cineaștilor francezi, în special, vizat fiind Jacques care nu dă semne de perfectă onestitate ( secvența înmormântării-fictive). Adoptând deliberat un registru apropiat de documentar, corespunzând perfect cu demersul eroilor filmului, Cornel Gheorghiță ne oferă o poveste frumoasă, nu lipsită de o aură poetică, fără a accentua didactic substratul etnografic.
Fără a accentua consecințele contactului între civilizații, privite doar cu o umbră de ironie, cineastul demonstrează profunzimea mitologiei românești, ce oferă demonstrații cu virtuți magice, prin existența personajelor ce le-au conservat de-a lungul istoriei.
Nu-mi rămâne decât să amintesc câțiva dintre membrii echipei care au contribuit cu talent și inspirație la reușita acestui film.
Filmul a fost scris și produs de Cornel Gheorhiță, care a avut drept complici la scenariu pe Petru Cimpoeșu și Nathalie Mougenot (ultima asiguirând și montajul). Imaginea a fost semnată de Silviu Stavilă, Alex Dobre, Javier Ramos.
Muzica este semnată de Antonio Vivaldi, Piotr Ceaikovski, într-o secvență fiind auzit și celebrul cântec Vasiliscul și Aspida, scris de Șerban Foarță , cu muzica lui Ioji Kapl ,( cu Phoenixul de acum jumătate de secol și ceva), iar interpreții de muzică tradițională sunt Fanfara din Valea Mare, Taraful din Satul Nou, Corul copiilor din Bogdana, Urșii din Dărmănești și Bătrâna din Iza. Și acum interpreții - Irina - Manue Fleytoux, Martin - Duncan Talhouet, Jacques - Nicolas Luboz, Ioana - Lorena Zăbăuțanu, Ciorsak - Mihai Gruia Sandu, Iacob - Ion Sapdaru, Denise - Saskia Cohen, Marta - Ioana Crăciunescu, Femeia cu moroi-Victoria Cociaș